Românii se comportă ca şi când şi-ar dori să se infecteze cu SARS-CoV-2, având în vedere că nu poartă mască şi nu se vaccinează, motiv pentru care, la începutul anului 2022, vom trece, cel mai probabil, printr-un nou val pandemic, a declarat medicul Adrian Streinu-Cercel.
Parlamentarii PSD Alexandru Rafila şi Adrian Streinu-Cercel, specialişti în sănătate, au participat sâmbătă, în calitate de experţi, la sediul Guvernului, la o întâlnire tehnică privind găsirea unor soluţii imediate la criza sanitară.
Adrian Streinu-Cercel a condus institutul Matei Balș timp de 23 de ani până la finalul anului trecut. El a fost ales senator PSD de București.
Medicul Adina Alberts susține că medicii sunt forțați să se vaccineze, iar cei mai „emblematici” medici refuză vaccinarea anti-COVID.
Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, Dumitru Coarnă, va deschide lista PSD Călărași pentru Camera Deputaților. La cât câștigă acum, Coarnă mai degrabă va pierde la veniturile lunare. Totuși, va cumula pensia MAI cu salariul.