Sevil Shhaideh, fost ministru PSD al Dezvoltării, care a deţinut portofoliul în cabinetul condus de Victor Ponta, şi fost vicepremier, a fost achitată în dosarul "Belina", iar decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă.

Fost ministru al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, refuzată de Klaus Iohannis pentru a prelua conducerea Guvernului în 2016, a fost achitată, joi, de Tribunalului Bucureşti în dosarul ''Belina'', în care este acuzată de abuz în serviciu, anunță Agerpres. Decizia nu este definitivă.
Prima propunere a lui Dragnea de premier a fost îndepărtată din noul guvern.
În lunga ei carieră politică, politiciana a scăpat de mai multe ori din ghearele DNA și a rămas în zona gri a legii.
Zilele trecute a apărut pe Facebook un cuvânt pe care nu l-am mai întâlnit până acum în mediul virtual românesc: „kakistocrație“.