Sevil Shhaideh, o apropiată a lui Dragnea, a fost achitată în cazul Belina de Tribunalul București

DE Romulus Preda | Actualizat: 21.04.2022 - 18:29
Sevil Shhaideh, achitată în cazul „Belina”/Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Fost ministru al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, refuzată de Klaus Iohannis pentru a prelua conducerea Guvernului în 2016, a fost achitată, joi, de Tribunalului Bucureşti în dosarul ''Belina'', în care este acuzată de abuz în serviciu, anunță Agerpres. Decizia nu este definitivă.

SHARE

Sevil Shhaideh, fost ministru al Dezvoltării, a fost achitată, joi, de Tribunalului Bucureşti în dosarul ''Belina'' în care este acuzată de abuz în serviciu.

În acelaşi dosar a fost achitat şi preşedintele CJ Teleorman, Adrian Ionuţ Gâdea, dar şi ceilalţi inculpaţi - Ionela Stoian (fostă Vasile), director în cadrul MDRAP la data faptelor, Mariana Sanda Gheorghiu, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria şi Rodica Guşă, asistent registrator la acelaşi birou.

De asemenea, judecătorii au dispus ridicarea măsurilor asiguratorii instituite faţă de aceştia.

Decizia nu este definitivă.

Procurorii susţin că în anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din insula Belina şi braţul Pavel, situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, iar după doar câteva zile cele două proprietăţi, cu suprafaţă de 278,78 de hectare şi, respectiv, 45 de hectare, au fost închiriate tot ilegal firmei Tel Drum, pentru realizarea transferului de proprietate fiind adoptată HG 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale.

Potrivit anchetatorilor, insula Belina şi braţul Pavel, fiind situate în albia minoră a Dunării, fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii şi al Constituţiei, astfel că nu puteau fi trecute în proprietatea unui consiliu judeţean prin hotărâre de Guvern, ci doar prin lege.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te