Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs miercuri, la ora 7:57, în judeţul Satu Mare. Două școli au fost evacuate și mai multe clădiri au fost afectate.
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs miercuri, la ora 7:57, în judeţul Satu Mare. Două școli au fost evacuate și mai multe clădiri au fost afectate.
Agenţia Naţională pentru Politici şi Coordonare în domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor (ANPCDDA), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, a lansat două ghiduri de prevenire a consumului de droguri şi a altor comportamente adictive.
Daniel David subliniază că are „toleranţă zero” pentru actele de violenţă în mediul educaţional, indiferent de formă. Ministerul Educaţiei a iniţiat un proces de analiză a legislaţiei (a normelor existente) pentru a eficientiza prevenţia şi sancţionarea unor astfel de fapte.
Adolescentul de 17 ani săltat de Poliție după ce sute de școli și spitale au primit mesaje de amenințare a recunoscut fapta. El a avut și un complice. O fată de 14 ani.
Bulgaria a decis să scoată telefoanele mobile din ghiozdanele elevilor, în şcoli. În România, multe şcoli le interzic complet, cu excepţia utilizării în scop educaţional.
Un absolvent din Sibiu care a contestat nota 5,85 primită la BAC, a obținut 8,00 după contestații, peste două puncte.
Daniel David: „Viitorul României arată cum va arăta educaţia”. Ce spune ministrul Educației despre regulamentul școlilor?
Inteligența artificială intră în școli! Ministerul Educației lansează un proiect-pilot revoluționar. Inițiativa, dezvoltată în colaborare cu o companie din domeniul IT, vizează optimizarea procesului de predare și învățare.