Prin retragerea unor trupe din Germania, Washingtonul îşi prejudiciază şi propriile sale interese. Oare în Congres mai poate câştiga încă raţiunea?, se întreabă Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Prin retragerea unor trupe din Germania, Washingtonul îşi prejudiciază şi propriile sale interese. Oare în Congres mai poate câştiga încă raţiunea?, se întreabă Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Ministrul Educației a declarat, marți, că a semnat ordinul prin care fostului ministru Darius Valcov i-a fost anulat titlul de doctor. "Da, astăzi am semnat acerst ordin. Motivul este tot plagiatul", a declarat Anisie.
Geoffrey Berman, un procuror federal care a investigat aliați ai președintelui american Donald Trump, nu demisionează, deși Departamentul de Justiție anunțase că acesta se retrage din funcție, relatează BBC News și Guardian.
Tudorel Toader rămâne membru în Comisia de la Veneția, chiar dacă Guvernul Ludovic Orban a cerut eliberarea sa din funcție.
Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 2 în clasamentul WTA, a anunţat într-un interviu că se va retrage din activitate în momentul în care va ieşi din top 10 mondial, dar a subliniat faptul că 2-3 ani va mai putea să joace la nivel înalt.
Statele Unite și-au anunțat intenția de a se retrage în șase luni din tratatul Cer Deschis, care permite zboruri de supraveghere aeriană în cele 35 de țări participante - printre care și România - afirmând că Rusia a încălcat în mod repetat condițiile pactului, potrivit Reuters.
Numărul de infecții cu coronavirus la nivel mondial a ajuns luni dimineață la aproape 340.000, iar numărul deceselor a depășit pragul de 14.000, potrivit centralizării Johns Hopkins de pe platforma Arcgis.
Celebrul jucător de rugby ar fi trebuit să se retragă la meciul dintre Italia și Noua Zeelandă de la Cupa Mondială. Partida a fost anulată din cauza uraganului Hagibis. Retragerea a fost reprogramată pentru meciul Italia - Anglia din ultima etapă a Turneului Celor 6 Națiuni.