Regele Charles al Marii Britanii a sosit vineri după-amiază la o bază militară de lângă Londra, revenind din Scoţia pentru a rosti un discurs adresat naţiunii, în urma decesului mamei sale, regina Elisabeta a II-a.
Regele Charles al Marii Britanii a sosit vineri după-amiază la o bază militară de lângă Londra, revenind din Scoţia pentru a rosti un discurs adresat naţiunii, în urma decesului mamei sale, regina Elisabeta a II-a.
Moartea Reginei l-a ridicat pe Charles la rang de Rege și l-a făcut pe Prințul William moștenitor. Copiii lui sunt următorii la succesiunea tronului.
O inedită scrisoare a viitorului rege Carol al II-lea către tatăl său, regele Ferdinand, în care relatează problemele de pe frontul de la Mărășești, din 1917, a fost publicată de Arhivele Naționale.
O româncă din Spania a fost decorată de Regele Felipe, alături de alte 23 de persoane, cu Ordinul „Meritul Civil" pentru modul exemplar în care și-a desfășurat profesia în perioada pandemiei.
Fostul prinţ moştenitor şi frate vitreg al regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei a anunţat sâmbătă că se află "în arest la domiciliu" în palatul său din Amman, după ce a fost acuzat de armată de activităţi împotriva "securităţii regatului", notează AFP.
Biroul premierului israelian a anunțat că vizita acestuia în Emiratele Arabe Unite a fost anulată din cauza refuzului Iordaniei de a autoriza culoarul de zbor. Incidentul are la bază refuzul Israelului de a permite vizita prințului moștenitor al Iordaniei la Muntele Templului.
Un tribunal thailandez a condamnat marți o femeie la peste 43 de ani de închisoare pentru insultarea regelui.
Imediat după ce s-a aflat că Emi Pian a fost ucis, s-a zvonit că și tatăl său a murit în penitenciar. Fusese însă o știre falsă. Bătrânul Nicolae Duduianu a încetat din viață azi, la patru luni de la moartea fiului său. Se afla în Penitenciarul Spital din Mioveni.