Polițiștii și jandarmii au făcut controale în toate cele șase sectoare ale Capitalei, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Peste 260 de persoane au fost legitimate, iar verificările au scos la iveală inclusiv droguri și obiecte periculoase.
Polițiștii și jandarmii au făcut controale în toate cele șase sectoare ale Capitalei, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Peste 260 de persoane au fost legitimate, iar verificările au scos la iveală inclusiv droguri și obiecte periculoase.
Șoferii care circulă pe autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale pot fi opriți de polițiști în perioada următoare, însă acțiunea nu are drept scop sancționarea acestora.
Noapte productivă pentru polițiști, în Ilfov. Au dat șoferilor amenzi în valoare totală de 32.400 lei, pentru viteză, alcool, droguri sau conducere fără permis. De asemenea, au fost deschise mai multe dosare penale.
Razii ale polițiștilor în prima zi din an. Aproape 190 de permise de conducere au fost reținute. Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.617.674 de lei.
Zeci de șoferi au fost sancționați de polițiștii de la Rutieră în noaptea zilei de Sfânta Maria în București. Principalele motive: alcool, droguri, trecere pe roșu, neacordare de prioritate, deficiențe tehnice.
Razie RAR, în București. Peste 70 de șoferi au fost sancționați pentru defecțiuni tehnice constatate la mașini și „bubuit” din tobe.
Un șofer a fost oprit de poliție după ce a fost văzut cum schimbă locul de la volan cu iubita sa. Polițiștii l-au oprit și i-au făcut dosar penal. S-a întâmplat chiar lângă București.
Polițiștii au fost solicitați să acționeze în peste 2.500 de sesizări, în doar 24 de ore. De asemeena, au prins 21 de infractori dați în urmărire națională.