Diabeticii de tip 2, cu vârsta de peste 75 de ani şi suferind de complicaţii legate de boala lor, sunt mai predispuşi să sufere de o formă severă de COVID-19, potrivit unui studiu publicat vineri şi citat de AFP.
Diabeticii de tip 2, cu vârsta de peste 75 de ani şi suferind de complicaţii legate de boala lor, sunt mai predispuşi să sufere de o formă severă de COVID-19, potrivit unui studiu publicat vineri şi citat de AFP.
Rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,7% în luna aprilie a acestui an, de la 3% în luna martie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,72%, serviciile cu 3,06%, iar mărfurile nealimentare cu 0,53%, potrivit datelor publicate de INS
Băncile ar fi putut să facă mai mult pentru cetățeni și pentru economie în perioada crizei medicale și financiare create de pandemia de coronavirus, crede Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României.
Un studiu elaborat de universităţi britanice pe baza datelor răspândirii COVID-19 în China estimează că rata mortalităţii pentru această boală este de 0,66%, dacă se iau în calcul infecţiile neconfirmate, şi de 1,38% dacă sunt analizate exclusiv cazurile confirmate.
Aplicarea Ordonanței intră în vigoare după stabilirea normelor, care vor fi gata săptămâna viitoare și durează cât este starea de urgență Solicitarea se face inclusiv electronic la cererea clientului și nu este nevoie de acte adiționale.
CEC Bank a anunțat că susține amânarea pentru 30 de zile a plății ratelor la creditele acordate persoanelor fizice.
Părăsirea timpurie a şcolii afectează, în ţara noastră, peste 46.000 de copii anual, potrivit raportului "Child Rights Now" România, prezentat miercuri într-o conferinţă de presă.
În primele 9 luni din acest an s-au născut cei mai puțini copii din ultimii 6 ani, potrivit datelor Institutului Naționale de Statistică. În intervalul ianuarie-septembrie 2019 s-au înregistrat 139.829 de nou-născuți, cu peste 3.000 mai puțini față de 2018.