S-a dat startul cumpărăturilor pentru Crăciun, iar brazii artificiali sunt la mare căutare. Iată care sunt prețurile cu care se vând aceștia.
S-a dat startul cumpărăturilor pentru Crăciun, iar brazii artificiali sunt la mare căutare. Iată care sunt prețurile cu care se vând aceștia.
Străinii sunt gata să dea 200 € pe un litru de țuică de prune, potrivit portalului amazon.com. Prețul este unul exorbitant, dar țuica în cauză are o poveste.
Prețul lemnului de foc a crescut cu 15% față de anul trecut, după cum arată o serie de statistici naționale. Pe scurt, iarna aceasta, în curțile oamenilor lemnul poate să ajungă și cu peste 1.000 de lei metrul cub.
Noul Ford Puma electric, care se va construi la Craiova, a fost surprins în teste și va apărea pe drumuri în anul 2024. Există câteva detalii însă, care au scăpat din laboratoarele Ford. Până acum, în 2023, constructorul a pierdut 36.000 $ la fiecare mașină electrică produsă.
Unei mașini electrice Tesla Model 3 i-a murit bateria la 190.000 km. Automobilul fabricat în 2019 a fost cumpărat second-hand în 2022 și circa un an și jumătate a „muncit” pe Uber, parcurgând zilnic, în medie, 450 de kilometri, cu două încărcări la Supercharger.
Carnea de porc se scumpește în prag de sărbători. Prețul pe care îl vor plăti românii pentru un kilogram în perioada următoare.
La un preț uriaș se vinde „Salinate de Turda”, recunoscut de UE produs tradițional. Este un produs greu de găsit în marile lanțuri comerciale, dar și în restaurante.
În prag de iarnă, prețul real al gigacaloriei scade cu 32%, de la 1.910 de lei la 1.284 de lei, într-un municipiu din România. Primarul propune ca prețul plătit de populație să scadă de la 450 de lei, la 350 de lei.