Curtea Supremă a Statelor Unite a respins, luni, fără comentarii ultimul apel al fostului președinte Donald Trump, privind alegerile prezidențiale din noiembrie 2020.
Curtea Supremă a Statelor Unite a respins, luni, fără comentarii ultimul apel al fostului președinte Donald Trump, privind alegerile prezidențiale din noiembrie 2020.
Joan Laporta a fost ales duminică în funcţia de preşedinte al clubului FC Barcelona, pe care a mai ocupat-o între 2003 şi 2010, informează AFP.
Partidul Mișcarea Populară își alege sâmbătă, 6 martie, noul președinte, după ce Eugen Tomac a demisionat ca urmare a ratării pragului parlamentar în decembrie 2020. Favoriți erau, până acum câteva zile, Mihail Neamțu și Cristian Diaconescu. Primul s-ar fi retras din cursă.
Susţinerile Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) din sesizarea privind alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor ţin de aplicarea dispoziţiilor Regulamentului Camerei în procedura de constituire a forului legislativ şi de alegere a organelor sale de conducere, potrivit CCR.
Turkmenistanul va avea o zi specială dedicată câinilor din rasa alabai, adorată de preşedintele ţării, care va fi celebrată anual, în ultima duminică din aprilie, au anunţat vineri mass-media de stat din această ţară izolată din Asia Centrală, scrie AFP.
Un tribunal turc a condamnat miercuri un oficial de la o companie aeriană privată și doi piloți pentru implicare în evadarea dramatică a fostului președinte al companiei Nissan Motor Co., Carlos Ghosn, din Japonia în 2019.
Florian Tudor, zis Rechinu, este acuzat de fraude informatice cu carduri de peste 1 miliard de euro. Gruparea condusă de român este acuzată și de alte infracțiuni, documentate de FBI, autoritățile din Mexic și Poliția Română. Rechinu este și cetățean mexican.
Procesul pentru terorism intentat unui fost hotelier, Paul Rusesabagina, care a salvat sute de oameni în timpul genocidului din Rwanda începe miercuri în capitala ruandeză Kigali, potrivit dpa.