Momentul prăbușirii în Nepal a avionului în care erau 72 de oameni și explozia puternică ce a urmat au fost filmate de martori aflați în interiorul aeronavei.
Momentul prăbușirii în Nepal a avionului în care erau 72 de oameni și explozia puternică ce a urmat au fost filmate de martori aflați în interiorul aeronavei.
La exact o sută de ani de la nașterea Uniunii Sovietice, la 30 decembrie 1922, am putea fi martorii celei de-a doua prăbușiri a acesteia, scrie Bruno Terrais, consultant în geopolitică, într-o analiză pentru Institutul Montaigne, intitulată „Prăbușirea Rusiei”.
Fostul prim-ministru rus Mihail Kasianov a susținut că amenințarea lui Vladimir Putin că va folosi arme nucleare în Ucraina este o „cacealma” și a prezis prăbușirea regimului său în termen de doi ani, scrie „Daily Mail”.
Mai mulți oficiali din Republica Democrată Congo s-au înghesuit să inaugureze un pod pietonal peste un râu. Din cauza greutății acestora, podul s-a prăbușit imediat după ce a fost tăiată panglica.
O persoană şi-a pierdut viaţa şi cel puţin 17 au fost rănite sâmbătă dimineaţa după ce o porţiune dintr-o scenă s-a prăbuşit din cauza vântului puternic la un festival de muzică dance desfăşurat în apropiere de oraşul spaniol Valencia, au anunţat serviciile de urgenţă.
Un avion cargo Antonov An-12BK al companiei Meridian, care zbura între Niš, Serbia, și Amman, Iordania, s-a prăbuşit sâmbătă seară în apropierea oraşului Paleochori Kavalas din nordul Greciei.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea, Cătălin Toma, a declarat duminică, în timpul unei vizite la Vadu Roşca, unde s-a prăbuşit o porţiune a podului din localitate de pe DJ 204 D, că "va plăti cine a greşit".
Pe 2 martie 2022, un avion MiG 21 Lancer s-a prăbușit la Cogealac, Constanța, iar pilotul și-a pierdut viața.