Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat, sâmbătă, într-o intervenţie la Digi 24, despre anunţul OMV privind intenţia de a nu plăti taxa de solidaritate, că este un examen pentru Statul român, dacă se dovedeşte slab sau puternic.
Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat, sâmbătă, într-o intervenţie la Digi 24, despre anunţul OMV privind intenţia de a nu plăti taxa de solidaritate, că este un examen pentru Statul român, dacă se dovedeşte slab sau puternic.
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan solicită Statului român să reacționeze după ce compania austriacă OMV Petrom a anunțat că nu va plăti taxa de solidaritate în România.
Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan anunţă marţi că a interpelat Comisia Europeană şi a propus elaborarea unui manual prin care copiii să înveţe de mici ce înseamnă dezinformarea, cum se pot informa corect, cum pot verifica veridicitatea unor informaţii.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, afirmă că toată lumea credea că în coaliţia de guvernare va fi ”un şir neîntrerupt de certuri”, precizând însă că nu a fost aşa.
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a declarat joi, la Vâlcea, despre rotaţia premierilor de anul viitor, că în acordul pe care l-au agreat atunci când s-a constituit Coaliţia au convenit ca rotirea să se facă la finele lunii mai şi se va face rotirea aşa cum au agreat.
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă, a declarat joi, în judeţul Vâlcea, despre bilanţul anului, că ”nu au avut numai realizări”.
Deputatul PSD Radu Cristescu îl atacă vehement pe fostul premier liberal Florin Cîțu, pe care-l acuză că „delirează din nou la adresa PSD”.
Semnalul pe care l-a transmis Austria prin refuzul intrării României în Schengen are mai multe chei de lectură. Nu putem să trecem ușor peste acest afront, mai ales că este peste putință de înțelegere.