Investiții-record, în dezvoltarea județului Sălaj în 2023: 309 milioane de lei

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 29.12.2023 - 15:03
Investiții-record, în dezvoltarea județului Sălaj în 2023: 309 milioane de lei - Foto: Facebook/Dinu Iancu-Sălăjanu
Investiții-record, în dezvoltarea județului Sălaj în 2023: 309 milioane de lei - Foto: Facebook/Dinu Iancu-Sălăjanu

Județul Sălaj încheie anul 2023 cu investiții-record, de 309 milioane de lei, în dezvoltare. Este vorba despre proiecte de infrastructură rutieră, sănătate, învățământ, cultură și protecție socială.

SHARE

Anul 2023 a adus în județul Sălaj investiții în valoare de 309 milioane de lei, reprezentând 170% din bugetul inițial alocat dezvoltării.

Este cea mai mare sumă pe care Consiliul Județean Sălaj a investit-o într-un an în proiecte de infrastructură rutieră, sănătate, învățământ, cultură și protecție socială, anunță Consiliul Județean Sălaj într-o postare pe Facebook.

"Sunt foarte bucuros că am reușit să investim în Sălaj, într-un singur an, echivalentul a ceea ce s-a realizat în 16 ani înainte să preiau mandatul.

Această performanță este rezultatul eforturilor susținute și al muncii intense depuse în primii doi ani. 

În 2024, îmi doresc să păstrăm acest trend de autodepășire, cu convingerea că toate inițiativele noastre vor fi primite cu entuziasm de către cetățenii Sălajului, oferindu-le un plus de confort și contribuind la îmbunătățirea calității vieții.

Prin proiectele pe care le-am depus spre finanțare la ADRNV și prin cele în pregătire pentru sesiunea 2021-2027, sunt sigur că și anul viitor vom depăși așteptările", a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele CJ Sălaj.

În acest an, în județul Sălaj au fost reabilitați și modernizați 106 km de drum județean, alți 100 de km fiind în execuție sau în diferite stadii premergătoare demarării lucrărilor.

În domeniul sănătății, sunt în implementare proiecte în valoare totală de peste 45 milioane de lei, iar pentru alte trei proiecte CJ Sălaj a obținut finanțare europeană de 4 milioane de lei.

De asemenea, în 2023, administrația județeană a susținut sportul și activitățile pentru tineret cu 4,25 milioane de lei, a asigurat 800.000 de lei pentru salvarea a 14 monumente istorice și 1,85 milioane de lei pentru asistența socială a vârstnicilor și a persoanelor vulnerabile.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te