O echipă de cercetători francezi a propus o explicație nouă privind modul în care ar fi putut fi construită una dintre cele mai vechi piramide din Egipt, punând sub semnul întrebării ideile consacrate de mult timp despre ingineria antică.
O echipă de cercetători francezi a propus o explicație nouă privind modul în care ar fi putut fi construită una dintre cele mai vechi piramide din Egipt, punând sub semnul întrebării ideile consacrate de mult timp despre ingineria antică.
Arheologii au descoperit în Egipt două morminte vechi de aproximativ 5.000 de ani, care dezvăluie tehnici avansate de construcție folosite înaintea ridicării marilor piramide. Descoperirea ar putea schimba ceea ce se știa despre originile ingineriei egiptene.
Ciudatele piramide din Sudan sunt mai numeroase decât cele din Egipt, însă mult mai puțin cunoscute, deși poartă în ele misterele unui puternic imperiu antic ce s-a dezvoltat în această regiune a Africii.
„Piramida extraterestră” din Egipt continuă să-i uimească pe oamenii de știință. Realizarea ei conține detalii tehnice care nu sunt posibile nici la ora actuală, deși obiectul a fost făcut acum 3.800 de ani
10.000 de piramide de beton, montate in fata Kievului. Se așteaptă un atac năprasnic al Rusiei. Primarul Kievului, Vitalii Kițciko, admite că orașul ar putea deveni din nou o țintă pentru forțele terestre ruse.
Nu departe de Făgăraş, la marginea satului Şona, un mister venit din vechime atrage turiştii din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Una dintre legende spune că piramidele au fost ridicate pe vremea dacilor, iar în măruntaiele movilelor s-ar găsi chiar şi nişte comori.
Familia Iohannis a fost surprinsă, de turiștii români, în timp ce vizita piramidele din deșertul egiptean. Oficial, președintele Kluas Iohannis vizitează această țară pentru a marca 115 ani de relații diplomatice.
Egiptul construieşte două autostrăzi pe platoul piramidelor de lângă Cairo, reluând un proiect suspendat în anii ‘90 din cauza criticilor internaţionale, transmite Reuters.