Descoperire rară în Egipt: două morminte antice scot la lumină indicii despre apariția piramidelor
O misiune arheologică egipteană a descoperit două morminte din perioada timpurie a Egiptului Antic în provincia Minya, au anunțat sâmbătă autoritățile.
Hisham Elleithy, secretarul general al Consiliului Suprem pentru Antichităţi din Egipt, a declarat că primul dintre aceste morminte este considerat o descoperire arheologică rară datorită designului său geometric unic, iar cel de-al doilea seamănă foarte mult cu primul şi se distinge de acesta prin buna lui stare de conservare, precizează acelaşi comunicat.
Descoperire rară în Egipt: două morminte antice scot la lumină indicii despre apariția piramidelor
Mohamed Abdel Badie, directorul Sectorului pentru Antichităţi Egiptene, a explicat că primul mormânt include pereţi a căror grosime scade treptat de la bază spre vârf, un design care ar putea reprezenta o fază timpurie din evoluţia conceptelor inginereşti ce au dus ulterior la construirea Piramidei în Trepte a lui Djoser şi, mai târziu, a piramidelor clasice din Egipt.
Citește și: Spaima românilor care pleacă în vacanță în Egipt. Ce medicamente cumpără prima dată când ajung acolo
Deşi mormântul a fost probabil exploatat în perioadele ulterioare pentru blocurile sale de piatră, secţiunile rămase au dezvăluit detalii valoroase despre tehnicile de construcţie antice, inclusiv ghidajele utilizate pentru tăierea precisă a pietrei şi suporturile mari din lemn care ranforsau pereţii, a explicat Abdel Badie.
Al doilea mormânt, situat la sud faţă de primul, prezintă un design aproape identic, dar este mai bine conservat, deoarece nu a fost supus unor activităţi ulterioare de exploatare a pietrelor sale, a adăugat acelaşi oficial egiptean.