Parlamentarii PNL au depus un amendament la OUG privind facilitățile fiscale, prin care propun impozitarea progresivă a pensiilor speciale cu de la 10% pana la 95%
Parlamentarii PNL au depus un amendament la OUG privind facilitățile fiscale, prin care propun impozitarea progresivă a pensiilor speciale cu de la 10% pana la 95%
Banii pentru pensii şi pentru prestaţiile sociale sunt planificaţi în buget şi se încearcă plata către beneficiari chiar mai devreme, adică înainte de Paște, a susținut, luni, ministrul Muncii, Violeta Alexandru.
Directorul General al Poștei Române, Horia Grigorescu, a trimis o circulară către oficiile poștale prin care le solicită poștașilor să nu mai livreze pensiile și alocațiile către cetățenii aflați în carantină din cauza coronavirusului, conform stiripesurse.ro .
Ministrul desemnat al Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat marți, că ministerul pe care îl conduce trebuie să plătească în perioada 2020-2024 aproximativ 390 de milioane de euro pentru drepturile salariale ale magistraților care și-au recuperat în instanță sporurile.
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Alina Corbu, a declarat miercuri, că decizia luată de Parlament privind eliminarea pensiilor speciale este tristă şi stupefiantă.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis marţi o nouă solicitare Parlamentului de a renunţa la legea privind eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor.
Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finele lunii decembrie 2019, de 9.359 persoane, în creştere cu 1,9% (plus 175 de persoane) faţă de perioada similară din 2018, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice, anunță Agerpres.
Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a anunțat marți convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru eliminarea pensiilor speciale. Acesta intenționează să propună ca dată pentru reluarea lucrărilor Parlamentului ultima săptămână din luna ianuarie.