Doi deputaţi senegalezi din opoziţie au fost condamnaţi luni la şase luni de închisoare pentru că au bătut o femeie, colegă cu ei chiar în plenul Parlamentului.
Doi deputaţi senegalezi din opoziţie au fost condamnaţi luni la şase luni de închisoare pentru că au bătut o femeie, colegă cu ei chiar în plenul Parlamentului.
Marcel Ciolacu i-a solicitat preşedintelui Volodimir Zelenski, să intervină pentru revizuirea legii minorităţilor naţionale care a fost adoptată recent de Parlamentul de la Kiev şi care "afectează dreptul copiilor români din această ţară de a învăţa în limba maternă.
Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, efectuează luni şi marţi o vizită de lucru în România.
Parlamentul peruan refuză organizarea de alegeri anticipate. Țara este zguduită de o criză politică gravă, cu manifestaţii aspru reprimate, soldate cu 18 morţi. Circa 5.000 de turişti sunt blocaţi în regiunea Machu Picchu.
Plenul Parlamentului a adoptat, miercuri, proiectul bugetului de stat pe 2023.
Vicepreşedinta elenă a Parlamentului European, Eva Kaili, şi alte trei persoane au fost inculpate şi încarcerate duminică în Belgia într-o anchetă privind suspiciuni de corupţie în legătură cu Qatarul în cadrul acestei instituţii a Uniunii Europene.
Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, consideră că viitorul este comun cu cel al românilor în această ţară şi este partener în conceptualizarea şi implementarea acelor proiecte de ţară care îmbunătăţesc viaţa de zi cu zi a cetăţenilor acestui stat, indiferent de etnie.
USR a depus în Parlament un proiect pentru modificarea legii Curţii Constituţionale, a anunţat deputatul USR Stelian Ion, susţinând că în ultimii ani CCR "şi-a arătat limitele" şi este momentul unei reforme a acestei instituţii.