Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, miercuri, că cele 25.000 de paturi alocate pacienţilor COVID, în perspectiva valului cinci al pandemiei generat de varianta Omicron, reprezintă 20% din numărul total de paturi din spitale la nivelul întregii ţării, existând posibi
Apel al medicilor infecţionişti pentru pacienţii care au trecut prin COVID-19: aceştia trebuie să se prezinte la o evaluare generală a stării de sănătate după 30 de zile de la vindecare.
Ventilatoarele se plimbă de la un pacient Covid la unul non-Covid. „Folosim aceleaşi ventilatoare, bineînţeles cu toate măsurile de securitate şi de igienă", arată Diana Cimpoeşu, coordonator SMURD/UPU.
Federaţia UNOPA solicită autorităţilor să revină asupra deciziei anunţate "de a bloca internarea" în spitale a pacienţilor care nu sunt urgenţe majore.
Covid-19 poate afecta celulele din pancreas care produc insulină și le poate schimba funcția, astfel explicându-se de ce unii oameni sănătoși anterior fac diabet după ce au fost infectați cu Covid-19, scrie The Guardian.