Preşedintele României, Nicușor Dan, a publicat o fotografie alături de președintele SUA, Donald Trump, surprinsă în timpul vizitei sale la New York. Şeful statului a transmis că întrevederea a reprezentat o deosebită onoare.
Preşedintele României, Nicușor Dan, a publicat o fotografie alături de președintele SUA, Donald Trump, surprinsă în timpul vizitei sale la New York. Şeful statului a transmis că întrevederea a reprezentat o deosebită onoare.
Eduard Hellvig, directorul Serviciului Român de Informaţii, a primit Medalia de Onoare "Prieten al Comunităţilor Evreieşti din România", cea mai înaltă distincţie conferită de FCER.
Stema şi imnul reprezintă simbolurile naţionale de respect, de demnitate şi onoare şi respectul faţă de istorie, prezent, dar mai ales faţă de viitor, a afirmat, duminică, premierul Nicolae Ciucă, prezent în Piaţa Tricolorului din Capitală la ceremonia de Înălţare a Drapelului.
O reţea de ieşeni specializată în tranzacţii cu terenuri în numele unor oameni care ulterior nu mai vedeau niciun ban a fost destructurată ieri de procurorii DIICOT.
Primarul comunei Pietroșița din județul Dâmbvița, Ion Leonard Dicu, și-a asigurat un loc în galeria marilor figuri ale satului, acordându-și titlul de Cetățean de Onoare, alături de președintele PSD, Liviu Dragnea.
Consilierul Președintelui Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR) și fost ministru de externe, dl. Lazăr Comănescu, a fost decorat, luni, 25 iunie, cu Legiunea de Onoare în grad de Ofițer, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Ambasada Franței din București