„O altă găselniță”, spune Rareș Bogdan. Acesta a vorbit și despre culisele discuțiilor din aceste zile pentru aderarea României la Schengen.
„O altă găselniță”, spune Rareș Bogdan. Acesta a vorbit și despre culisele discuțiilor din aceste zile pentru aderarea României la Schengen.
Acesta ar include o posibilă retragere a trupelor ruse din Herson, însă menținerea controlului rusesc în Donbas. Despre Crimeea „nici măcar nu vrea să discute”, precizează sursele Meduza.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov l-a acuzat joi pe preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, că nu doreşte să negocieze şi Occidentul pentru că sprijină Kievul în această poziţie.
Înregistrarea unei discuții a unui agent al Poliției Rutiere din Sibiu cu un contravenient, în care se negociază o șpagă, a devenit publică, iar dialogul este revoltător.
Liberalii decid, la această oră, în ședința Biroului Politic, cu cine va negocia PNL pentru a obține o majoritate care să ducă la învestirea unui Guvern cu puteri depline.
Liderii PNL s-au întâlnit duminică, cu liderii PSD departe de ochii presei, la vila Lac.
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat că a avut marţi o întâlnire cu reprezentanţi ai Romprest şi ai Primăriei Sectorului 1 în care a propus o soluţie pentru continuitatea salubrizării în această zonă administrativă.
Primarul Iașiului a anunţat ieri că instituţia are în trezorerie doar șapte milioane lei disponibili, nemaiputând cheltui alţi bani în afara încasărilor curente. Totul din cauza bugetului neadoptat în termenul legal, care a expirat joi.