Kremlinul vrea să negocieze cu Ucraina încetarea focului. Îngrijorări că Putin întinde o capcană

DE Alin Crișan | 14.10.2022 - 21:21
Putin - Foto: Profimedia
Putin - Foto: Profimedia

Acesta ar include o posibilă retragere a trupelor ruse din Herson, însă menținerea controlului rusesc în Donbas. Despre Crimeea „nici măcar nu vrea să discute”, precizează sursele Meduza.

SHARE

Kremlinul vrea să câștige timp pentru a pregăti o „ofensivă la scară largă” la începutul lui 2023, spun surse citate de siteul independent Meduza, care precizează că președintele rus Vladimir Putin este dispus să negocieze cu Ucraina un acord de pace temporar. 

În ultimele săptămâni, reprezentanții autorităților ruse au vorbit cu o frecvență tot mai mare despre posibilitatea unor negocieri cu Ucraina sau cu țările occidentale. Pe 14 octombrie, de exemplu, directorul Serviciului de Informații Externe, Serghei Narîșkin, a spus că negocierile sunt posibile, dar numai „în anumite condiții”.

Însuși Vladimir Putin a declarat, chiar vineri, la Astana, că Kremlinul este gata pentru discuții și că dacă Kievul este pregătit „ar fi necesare eforturi de mediere”. Partea ucraineană a respins de mai multe ori posibilitatea de a negocia cu Putin în ultimele luni. La începutul lunii octombrie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat un decret care afirmă oficial „imposibilitatea negocierilor cu președintele rus Vladimir Putin”.

Ordinul a fost adoptat ca răspuns la „referendumurile” organizate de autoritățile ruse și la anexarea teritoriilor ucrainene. Putin, dispus să reia negocierile. Ar putea fi însă o capcană Meduza scrie că Putin ia în considerare cu adevărat posibilitatea de a relua negocierile care au stagnat din primăvara anului 2022. În același timp, acesta vrea ca Rusia să mențină controlul asupra teritoriilor ocupate din Donbas și „nici măcar nu vrea să discute despre Crimeea”.

Două surse apropiate Kremlinului și o sursă apropiată guvernului rus au declarat pentru Meduza că autoritățile ruse au pregătit o nouă „opțiune tactică”. În acest scenariu, în loc să convingă Ucraina să accepte un tratat de pace cu drepturi depline, Kremlinul ar căuta o încetare temporară a focului. Liderii Rusiei cred că acest lucru ar putea fi aranjat prin negocieri între trupele ruse și ucrainene – fără implicarea președintelui fiecărei țări. Sursele citate au mai spus că Rusia ar fi probabil dispusă să-și retragă trupele din cel puțin o parte a secțiunii ocupate a regiunii Herson a Ucrainei.

„Este foarte greu să controlăm Hersonul în acest moment, iar retragerea trupelor din regiune ar putea fi făcută ca un gest de bunăvoință și un pas către Ucraina”, a spus o sursă apropiată Kremlinului. Totodată, sursele Meduza au subliniat că Vladimir Putin nu are de gând să pună capăt războiului și că speră să folosească potențiala încetare a focului pentru a se pregăti pentru o nouă ofensivă.

După cum vede Putin, armistițiul ar permite armatei ruse să antreneze soldați nou mobilizați pentru război și să-și refacă stocurile. În același timp, poziția oficială a Kievului cu privire la orice negocieri cu Moscova rămâne neschimbată.

„Vom fi pregătiți pentru negocieri cu Rusia, dar nu cu Putin, ci cu înlocuitorul său”, a declarat pentru Meduza o sursă din cabinetul lui Volodimir Zelenski. Apoi le-a cerut rușilor să își facă partea lor pentru ca negocierile să aibă loc mai devreme: „Dați-l jos pe Putin!”. Sursa a adăugat că Ucraina nu are încredere în declarații și „gesturi de bunăvoință” din partea Rusiei: „El continuă să mintă, Putin. Vorbește despre negocieri, apoi lansează lovituri cu rachete asupra civililor. Nu cred că va exista o încetare a focului până când teritoriile noastre nu vor fi de-ocupate, până când nu vor fi eliberate”. Consilierul președintelui Zelenski, Mihailo Podoliak, a declarat că „acest scenariu nu este deloc în interesul Ucrainei, deci aceste propuneri – indiferent dacă sunt sau nu făcute public – sunt excluse”. Podoliak a subliniat că Ucraina este „extrem de interesată” de înfrângerea militară a Rusiei, potrivit digi24.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te