Franţa a avertizat Rusia cu privire la „consecinţe strategice şi masive” pe care le va avea o eventuală agresiune rusă în Ucraina.
Franţa a avertizat Rusia cu privire la „consecinţe strategice şi masive” pe care le va avea o eventuală agresiune rusă în Ucraina.
Capitala Rusiei, Moscova, se confruntă marţi cu cele mai abundente ninsori, la început de iarnă, din ultimii 72 de ani, potrivit Serviciului naţional de meteorologie, relatează EFE.
Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery Kuzmin, a transmis un mesaj cu ocazia zilei de 1 Decembrie.
Andrei Kartapolov, preşedintele Comisiei pentru Apărare din Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, a reacţionat la o declaraţie făcută de ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, cu privire la tensiunile din Marea Neagră.
Preşedintele rus Vladimir Putin a discutat prin telefon cu şeful CIA, William Burns, despre 'conflicte regionale' în timpul vizitei recente efectuate de acesta în Rusia, a afirmat Kremlinul, potrivit AFP.
Directorul Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA (CIA), William Burns, a avut, la Moscova, o întrevedere cu şeful Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, informează AFP. Pe 30 septembrie, ruşii şi americanii s-au reunit la Geneva.
Regele Mihai a fost decorat, în 1945, cu ordinul ”Pobeda” pentru contribuția în înfrângerea Germaniei naziste în cel de al doilea război mondial,
Primăria Moscovei a dispus joi ca toate serviciile neesenţiale să se închidă în perioada 28 octombrie - 7 noiembrie pentru a încerca să limiteze cel mai grav val epidemic de COVID-19 de până acum, relatează AFP.