Intoxicarea PSD continuă, oficial, în campania electorală pentru alegerile europarlamentare.
Intoxicarea PSD continuă, oficial, în campania electorală pentru alegerile europarlamentare.
Singura activitate științifică și academică desfășurată de ministrul Justiției în străinătate a fost în Republica Moldova.
Încolțit de PSD-ALDE, făcut „circar” de Dragnea și de premierul Dăncilă, dar și acuzat, de aceeași tabără politică, de faptul că ar fi „securist”, Ștefan Mandachi, inițiatorul protestului #Șîeu, demontează acuzațiile și mobilizează românii în proiectul autostrăzii Moldovei.
România are una din cele mai scurte rețele de autostrăzi din lume, de doar 806 kilometri, în ciuda faptului că are o suprafață cât a Marii Britanii, arată BBC.
Jurnalistul ieșean Dan Radu, unul dintre membrii Asociației „Moldova vrea autostradă”, a explicat importața protestului de 15 minute, de la ora 15.00, din data de 15 martie, la care au aderat mii de români.
Liviu Dragnea nu respectă „Biblia” partidului în materie de autostrăzi decât în postări de propagandă pe Facebook sau în interviuri servite la Antena 3.
Deşi ar avea datele să treacă drept un colţ de rai, ţara de dincolo de Prut e-n pragul unor alegeri decisive pentru soarta infernului în care a prefăcut-o oligarhia. Care pare să-ncerce să-i omoare pe liderii opoziţiei.
Liderii platformei ACUM din Republica Moldova, Maia Sandu și Andrei Năstase, au acuzat joi că ar fi fost otrăviți cu mercur și că sunt ținta unor atacuri „mișelești” din partea actualului Guvern.