Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis că probele din dosarul „Hidroelectrica” privindu-i pe Elena Udrea și Dan Andronic au fost administrate legal, prin urmare procesul poate începe pe fond, potrivit portalului ÎCCJ.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis că probele din dosarul „Hidroelectrica” privindu-i pe Elena Udrea și Dan Andronic au fost administrate legal, prin urmare procesul poate începe pe fond, potrivit portalului ÎCCJ.
Juristul Prefecturii Mehedinți și un director de la Cadastru din Primăria Drobeta Turnu Severin au fost arestați pentru 30 de zile, conform portalului instanțelor. Cei doi au fost prinși în flagrant în timp de luau mită 30.000 de euro.
Fostul director adjunct al AN Apele Române Cristian Bratanovici, în momentul de față director tehnic la Administraţia Bazinală Apa Mureş, a fost trimis în judecată pentru luate de mită de către procurorii DNA. Acesta este acuzat că a primit 100.000 de lei mită de la un afacerist.
Urgența și legislația au dus la încheierea unor contracte netransparente, susține Adrian Ionel, șeful suspendat al Unifarm, acuzat de DNA că ar fi cerut o mită de 760.000 de euro.
Tribunalul Bucureşti a dispus încetarea procesului penal împotriva lui Elan Schwartzenberg, pe motiv că faptele s-au prescris, în dosarul legat de campusul social "Henri Coandă" din Constanţa, în care a fost trimis în judecată de DNA pentru complicitate la dare de mită.
Curtea de Apel Bucureşti a decis ca fostul ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, să rămână sub control judiciar în dosarul în care a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită.
La cinci luni de la condamnarea medicului Gheorghe Burnei la trei ani de închisoare cu suspendare pentru că ar fi luat mită de 21 de ori de la părinții copiilor operați, Tribunalul București a publicat motivarea deciziei.
Procurorii DNA au dispus reţinerea unui ofiţer de poliţie judiciară în cadrul IGPR - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă.