Comisia Europeană a virat joi 1 miliard de euro către Egipt, sub formă de sprijin bugetar, în cadrul unui acord de parteneriat semnat în 2024, informează Reuters și dpa.
Comisia Europeană a virat joi 1 miliard de euro către Egipt, sub formă de sprijin bugetar, în cadrul unui acord de parteneriat semnat în 2024, informează Reuters și dpa.
Numerele foarte mari, deși nu le folosim atât de des, ne pot pune probleme neașteptate. Și asta pentru că, de la un punct încolo, cel puțin, ordinul de mărime al acestora depășește ceea ce știam din școală și ceea ce vehiculăm în mod curent, când e vorba de cifre și numere.
Protestele din Moldova, alimentate de la o bază din Israel, dintr-un miliard de dolari furat de Ilan Șor, au readus zvonurile cu privire la evoluțiile geopolitice din republica aflată între războiul Rusia-Ucraina la est și Uniunea Europeană la vest.
România cheltuie anual aproximativ 300 de milioane de lei pe indemnizațiile a circa 13.000 de persoane care dețin certificate de revoluționari, indemnizații plătite de Ministerul Muncii. Asta în condițiile în care de la Revoluția din decembrie '89 au trecut aproape 34 de ani.
Începând cu anul școlar 2022-2023, la nivelul sistemului național de învățământ se propune instituirea Programului Național Integrat „Masa Sănătoasă în școli 2022 - 2027” pentru sprijinirea participării la educație a tuturor copiilor.
Se așteaptă ca Joe Biden să facă astăzi un anunț că va oferi Ucrainei peste 1 miliard de dolari în ajutor militar suplimentar, relatează CNN.
Președintele Senatului, Anca Dragu, l-a acuzat, joi seara, pe premierul Florin Cîțu că nu a dat bani la ministerele conduse de USR PLUS (Sănătate, Transporturi) deoarece „punea deoparte 1 miliard pentru cei care l-au votat la Congres”.
Ministrul Mediului, Tánczos Barna, afirmă că nu există o altă alternativă la actuala coaliție de guvernare formată din PNL, USR PLUS și UDMR