Conducerea Metrorex a reacționat cu suplimentarea garniturilor de metrou, ca urmare a grevei din transportul de suprafață.
Conducerea Metrorex a reacționat cu suplimentarea garniturilor de metrou, ca urmare a grevei din transportul de suprafață.
Ministrul interimar al Transporturilor, Dan Vîlceanu, plasează la conducerea Metrorex un personaj obscur, fără legătură cu compania: Laurențiu Gabriel Trușcă care, potrivit puținelor informații de pe Linkedin, a lucrat în ultimii ani în afaceri cu petrol.
Variantele de abonament săptămânal, lunar sau anual vor putea fi încărcate pe cardurile nominale contactless ale Metrorex, începând de joi, 29 iulie, se menţionează într-un comunicat remis de compania de transport.
Preşedintele Sindicatului Liber din Metrou, Ion Rădoi, a fost adus, miercuri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a fi audiat într-un dosar privind fapte de corupţie din perioada 2018 - 2021, au informat, pentru Agerpres, surse judiciare.
Metrorex şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" au încheiat un parteneriat pentru proiectarea renovării staţiilor de metrou.
Demolarea spațiilor comerciale ilegale de la metrou a continuat sâmbătă, la stația Piața Unirii 1, potrivit unor imagini postate pe Facebook de sindicaliștii de la USLM. Aceștia reclamă în continuare încălcarea legii de către autorități.
Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, a anunțat pe Facebook dezafectarea primului spațiu comercial ilegal amplasat la metrou, sub supravegherea Poliției Locale. Conform surselor Newsweek, acțiunea va continua zilele următoare în stațiile de metrou din sectoarele 1, 2 și 6.
Iubita lui Ion Rădoi controlează mai multe spații comerciale de la metrou, arată o investigație a publicației Gândul.