Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, marţi, sesizarea Comisiei speciale a Consiliului cu propunerea de analizare a revocării lui Lucian Netejoru din funcţia de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare.
Curtea de Apel Bucureşti a respins vineri cererea DNA privind plasarea fostului ministru Elena Udrea sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, judecătoarea pe care a blestemat-o luând această decizie.
Fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti la 8 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită şi spălare a banilor.
Rusia a acuzat joi Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) de ingerinţă în sistemul său judiciar pentru că a dispus cu o zi în urmă eliberarea imediată a opozantului rus Aleksei Navalnîi. Kremlinul califică drept „ilegală” dispoziţia CEDO, potrivit EFE, DPA şi Interfax.
Marius Eduard Moise, comisar şef în cadrul IGPR - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, la data faptelor ofiţer de poliţie judiciară din DNA, a fost pus sub control judiciar de DNA într-un dosar în care este acuzat de luare de mită şi favorizarea făptuitorului.