Scandalul permiselor de port-armă: Șeful serviciului arme din IPJ, reținut

DE Adelina Sahlean | 05.12.2019 - 12:40
Foto: Pixabay

Prefectul județului Caraş-Severin, Matei Lupu, a fost plasat sub control judiciar după perchezițiile de miercuri legate de autorități care interveneau în favoarea unor persoane care voiau să obţină arme, dar nu participau la cursuri.

SHARE

În urma perchezițiilor, cinci suspecți au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore, iar față de altul s-a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Ulterior anunțului, Matei Lupu și-a dat demisia. „Nu vreau să implic pe nimeni, mă refer la instituție, într-o problemă care nu vizează acel dosar, asta e foarte important, nu am nicio legătură cu dosarul respectiv, dar dacă apare numele meu, eu am cerut la Minister încetarea detașării. Nu mi se pare normal să implicăm o instituție care este serioasă. Și eu sunt un om serios și cred că e normal să facem treaba asta”, a declarat Matei Lupu pentru Express de Banat.

Demisia a fost confirmată de ministrul de interne, Marcel Vela, acesta adăugând că Lupu era pe lista de prefecți ce urmează să fie schimbați în ședința de Guvern de vineri, potrivit Hotnews.

Perchezițiile au loc în cadrul unui dosar penal constituit la DIICOT Caraș-Severin în urma unei sesizări din oficiu a ofițerilor S.J.A. Caraș-Severin, în care se fac cercetări pentru constituirea unui grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, mărturie mincinoasă și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.

Începând cu anul 2017, la nivelul județului s-a constituit un grup infracțional organizat format din șeful unui serviciu din cadrul unei instituții aparținând M.A.I., un ofițer și 3 agenți de poliție din același serviciu, precum și administratorul și angajatul unei societăți comerciale autorizate în domeniul armelor și munițiilor. La grupul inițial constituit, au aderat, ulterior, și alte persoane, fără calitate specială, pentru a obține beneficii de la persoane care intenționau să obțină autorizația de procurare a unei arme sau de la persoane care dețineau deja arme și care făceau diverse infracțiuni sau contravenții la regimul armelor și munițiilor.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te