Scandalul care a avut loc vineri într-un cartier din Blaj între mai multe persoane şi pentru aplanarea căruia au intervenit peste 30 de poliţişti şi jandarmi a fost declanşat, potrivit Poliţiei, de o neînţelegere între două femei.
Scandalul care a avut loc vineri într-un cartier din Blaj între mai multe persoane şi pentru aplanarea căruia au intervenit peste 30 de poliţişti şi jandarmi a fost declanşat, potrivit Poliţiei, de o neînţelegere între două femei.
n număr de 54 de angajaţi ai structurilor MAI din judeţul Vâlcea, care au intrat în contact cu jandarmi de la detaşamentul din Craiova care a avut cazuri confirmate cu COVID-19, au fost testaţi joi, potrivit unui comunicat al Prefecturii Vâlcea remis Agerpres,
Un bărbat de 37 de ani, medic la Spitalului Militar Central Bucureşti și confirmat cu COVID-19, a fost preluat în azi-noapte de la locuinţa socrilor, aflată în satul Potoceni, județul Buzîu, sub supravegherea jandarmilor şi a poliţiştilor pentru a fi internat la București.
În cadrul noilor măsuri pentru limitarea pandemiei de coronavirus, autorităţile turce au ordonat locuitorilor din 31 din cele 81 de provincii, între care Istanbul şi Ankara, să rămână în case timp de 48 de ore.
Prezidențiabilul Mircea Diaconu nu poate califica intervenția Jandarmeriei la mitingul din 10 august 2018 pentru că nu a "fost acolo" și spune că, dacă ar fi fost el președinte, nu s-ar fi pronunțat asupra vinovăției jandarmilor, pentru că asta trebuie stabilit de către instanță.
Ziaristul german Paul Wagner, care a fost ridicat de jandarmii din trupele speciale și dus cu duba la Poliție la un miting pro-justiție din 20 iunie 2018, a câștigat definitiv procesul cu Jandarmeria în care a contestat amenda primită, după cum a declarat acesta pentru G4Media.ro
Tudor Chirilă, solistul trupei Vama, a vorbit, pe scena unui concert pe care îl susținea la Constanța, despre 10 august, îndemnându-i pe oameni să iasă la protest, dar și despre cazul Caracal, spunând că „am aflat încă o dată că trăim într-o ţară în care trebuie să ne fie frică”.
Ofițerul care coordona acțiunea din noaptea percheziției de la casa lui Gheorghe Dincă a cerut comandandului Brigăzii Mobile de Jandarmi Craiova 20 de jandarmi în sprijin. Comandantul a refuzat, motivând că are oamenii ocupați cu alte misiuni.