Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că, în urma rezultatelor alegerilor europarlamentare de duminică, Guvernul PSD "trebuie să plece".
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că, în urma rezultatelor alegerilor europarlamentare de duminică, Guvernul PSD "trebuie să plece".
Președintele Klaus Iohannis face, începând cu ora 21.00, primele declarații, după ce referendumul pe care l-a inițiat a trecut lejer de pragul de validare. Cu o voce vizibil entuziasmată, președintele Iohannis le-a mulțumit românilor pentru rata uriașă de participare.
Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat pentru 28 mai pronunţarea pe marginea sesizărilor formulate de PNL şi USR asupra neconstituţionalităţii modificărilor Codului penal şi Codului de procedură penală, adoptate de Parlament.
Preşedintele Klaus Iohannis a comentat, marţi, la Craiova, evenimentele de la Topoloveni (jud. Argeş), unde mai mulţi protestatari anti- Dragnea au fost ridicaţi şi duşi la Poliţie. ”Nici comuniştii nu şi-au permis așa ceva”, a exclamat șeful statului.
Președintele României a anunțat vineri, într-un comunicat de presă, că amână ceremonia solemnă programată pentru luni, 20 mai, în care urma să declare 2019 drept „Anul omagierii victimelor comunismului”.
Peste 50.000 de oameni participă, sâmbătă, la mitingul electoral al PNL din Piaţa Victoriei din Capitală, iar la eveniment şi-a anunţat participarea şi preşedintele Klaus Iohannis
Alexandru Muraru, membru în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune, susține că președintele Radio România, Georgică Severin, încearcă să îl blocheze pe Klaus Iohannis pe postul de radio național.
Președintele Klaus Iohannis conduce în preferințele electoratului pentru alegerile prezidențiale, conform unui sondaj realizat de INSCOP Research, pentru Academia Română.