Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele opt luni ale acestui an, peste 1,715 milioane tone echivalent petrol, fiind cu 15,2% mai mică faţă de cea din perioada similară din 2022.
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele opt luni ale acestui an, peste 1,715 milioane tone echivalent petrol, fiind cu 15,2% mai mică faţă de cea din perioada similară din 2022.
Sebastian Burduja a declarat că gradul de umplere al depozitelor de înmagazinare gaze este în prezent de 100,6% şi, cu ceea ce vom mai produce în sezonul rece, ar trebui, într-un scenariu moderat, să trecem peste iarna care vine fără im
Polonia şi Slovacia şi-au justificat intenţia de a prelungi embargoul privind importurile de cereale din Ucraina până la finele acestui an, respingând îngrijorările că decizia Rusiei de a pune punct unui acord internaţional privind coridorul din Marea Neagră ar putea perturba apr
Uniunea Europeană ia în considerare posibilitatea de a importa gaze din Argentina, care este importator net de gaze, dar intenţionează să-şi extindă producţia internă, fiind pe locul doi în lume la rezervele neconvenţionale de gaze.
Un acord privind interzicerea importului de produse agricole din Ucraina în cinci țări, inclusiv România este pe cale de a fi încheiat cu Comisia Europeană. Este vorba în principal despre grâu și porumb, a declarat Mateusz Morawiecki, premierul polonez.
Ministrul PSD care a adăugat că, până în prezent, prin ţara noastră au trecut 7,3 milioane tone de cereale, dintre care două milioane de tone au rămas în România.
România a produs, în primele două luni din 2023, o cantitate de ţiţei de 462.800 tone echivalent petrol (tep), cu 18.800 tep (-3,9%) mai mică faţă de cea produsă în perioada similară a anului trecut.
Lipsurile medicamentelor percepute de pacienți sunt legitime dar această problematică poate avea ca soluție importul paralel.