Elevii din învățământul primar vor beneficia de transport gratuit la școală, începând din prima zi a anului școlar 2022-2023.
Elevii din învățământul primar vor beneficia de transport gratuit la școală, începând din prima zi a anului școlar 2022-2023.
Toţi angajaţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad, care nu sunt vaccinaţi, adică în jur de 1.400 de persoane, vor fi testaţi pentru infecţia cu SARS-CoV-2 la fiecare trei zile, a decis conducerea unităţii medicale.
o Datele statistice arată că nivelul de accesare a serviciilor de prevenție a scăzut în perioada pandemiei.
Vaccinul antigripal va putea fi administrat gratuit în cabinetul medicului de familie pentru întreaga populație care își dorește acest lucru, nu doar persoanelor care fac parte din categoriile cu risc de îmbolnăvire, așa cum se întâmpla până acum.
Toți cei care vor să își facă testul pentru Covid o pot face, începând de luni, în câteva centre amenajate pe străzile din Paris. Testarea este gratuită.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care stipulează că anumite categorii de persoane vor primi gratuit un set de 30 de măşti de protecţie pe lună.
Parlamentari ai PSD şi Pro România au iniţiat un proiect de lege care prevede acordarea de măşti de protecţie, gratuit, de către Ministerul Sănătăţii, fiecărui cetăţean român, până la data de 15 mai, pentru a se proteja de coronavirus.
Copiii cu probleme de anxietate și depresie pot beneficia în mod gratuit de un program online de psihoterapie oferit de Departamentul de Psihologie Clinică și Psihoterapie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, program coordonat de prof. univ.dr. Anca Dobrean.