Pompierii au intervenit la Sinteşti după ce persoane necunoscute au incendiat materiale reciclabile, iar focul s-a extins la vegetația uscată, fiind afectată o suprafaţă de 500 de metri.
Pompierii au intervenit la Sinteşti după ce persoane necunoscute au incendiat materiale reciclabile, iar focul s-a extins la vegetația uscată, fiind afectată o suprafaţă de 500 de metri.
Șeful Gărzii de Mediu, Andrei Corlan, a declarat că arderea ilegală a gunoaielor ia amploare în România, iar amenzile nu îi opresc pe cei care întreprind astfel de activități. Corlan susține că ar trebui să existe consecințe penale pentru a stopa fenomenul.
DNA a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea unor măsuri preventive, începând cu data de 29 martie 2023, față de un număr de 17 inculpați într-un amplu dosar de corupție la Garda Națională de Mediu.
Poliţiştii de frontieră de la Borş II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu 12 tone de deşeuri constând în obiecte de mobilier şi saltele.
Un grup de tineri este căutat de autorități după ce a pescuit raci de ponoare pe Valea Iadei, în satul de vacanţă de la Coada Lacului, folosind piept de pui. Garda de Mediu Bihor s-a autosesizat după ce tinerii s-au lăudat cu „operațiunea” pe TikTok și Facebook.
Poliţiştii de frontieră de la Borş II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu 21.300 kilograme de deşeuri de metal, pentru care şoferul nu a putut prezenta documente.
Atenție, pescari! Mai este o săptămână până la începerea perioadei de prohibiție. Faptele de braconaj constituie infracţiuni şi se pedepsesc aspru, atenționează Garda de Mediu.
Comisarii Gărzii de Mediu Constanţa au dat amenzi în valoare de 155.000 de lei pentru nereguli găsite la depozite de deşeuri din Portul Constanţa şi din Costineşti.