O hidroizolație greșită poate transforma o infiltrație mică într-o reparație costisitoare. Baia, terasa și fundația au însă solicitări diferite, iar produsul potrivit pentru una dintre zone poate fi nepotrivit pentru alta.
O hidroizolație greșită poate transforma o infiltrație mică într-o reparație costisitoare. Baia, terasa și fundația au însă solicitări diferite, iar produsul potrivit pentru una dintre zone poate fi nepotrivit pentru alta.
Propunerea de înființare a Fundației AtomIQ pentru Dezvoltarea Competențelor în Energie Nucleară are ca obiectiv excelența operațională pe termen mediu și lung.
Pasajul Berceni de 2,5 kilometri peste Centura Bucureștiului trebuia să fie gata în 2022, dar termenul a fost prelungit pentru aprilie 2023. Lucrările au reluate săptămâna trecută și s-a constatat că o rampă abia construită trebuie demolată. „Dorel” a făcut prost fundația.
DN 1 a "alunecat" 5 centimetri, iar șoferii s-au plâns că și-au rupt mașinile în gropi. De vină ar fi lucrările proaste făcute la fundația drumului acum 15 ani. Muncitorii Secției Drumuri Naționale au intervenit pentru reparații de urgență care vor dura, însă, câteva zile.
Pe litoralul românesc a început de duminică, 12 iunie, montarea unor noi geamanduri, care au formă de cruce și culoarea roșie. Pe ele este trecut numărul persoanelor care au murit înecate anul trecut după ce s-au aventurat în larg.
Fundația Academia Civică va primi statut de utilitate publică. Statul îi va conferi drepturi suplimentare.
Reporterii „Ziarului de Iaşi” au reuşit să afle locul unde se „ascund” fetele din Kasta Morrely, care ţin în aceste zile prima pagină a ziarelor.
Un aparent inofensiv contract de "servicii medicale (cercetare)" încheiat de profesorul Alexandru Rafila cu Fundația "Prof. Dr. Matei Balș" ascunde ceva malign: fundația este una privată, controlată de Adrian Streinu-Cercel, iar banii vin de la marile concerne medicale ale lumii.