Extinderea Schengen lipsește din agenda JAI din martie, iar eurodeputatul Victor Negrescu spune că este necesară o nouă strategie pentru atingerea acestui obiectiv pentru ţara noastră până la alegerile europarlamentare de anul viitor.

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan, a scris marţi pe Facebook că în Parlamentul European, premierul Suediei a anunţat că înţelege dezamăgirile României şi Bulgariei, pe care le consideră justificate şi spune ca doreşte să pună pe Ordinea de Zi în Consiliu extinderea Schengen.
Extinderea Penitenciarului din Iași va ajunge, din nou, pe masa consilierilor locali. Se propune dublarea suprafeţei construite, care va ajunge la 2,4 hectare, din cele 5,3 pe care le are în proprietate unitatea de detenţie.
Extinderea infrastructurii militare a NATO în Ucraina a încălcat o „linie roşie”, în opinia preşedintelui rus Vladimir Putin, a comunicat luni Kremlinul, asigurând că Rusia şi Belarus vor lua măsuri pentru a-şi apăra propria securitate, relatează Reuters.