Fostul director al Hidroserv, Marian Chitea, Interlopul Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, soţia acestuia, doi dintre fiii săi, fiica şi ginerele acestuia, Fănica, Florin şi Laurenţiu, Izaura şi Marius Constantin au scăpat de dosarul de evaziune fiscală și spălare de bani.
Procurorii și ofițerii DGA au descins la Spitalul de urgență din Vâlcea la secția de Medicină Legală. Sunt vizați membrii unei comisii de examinare pentru un concurs pentru un post de asistentă organizat la începutul lunii aprilie.
Șeful NATO, Jens Stoltenberg, a făcut o vizită neanunțată la Kiev, prima sa vizită în Ucraina, de la începutul invaziei. Se pare că Stoltenberg ar fi vizitat deocamdată Memorialul Soldaţilor Ucrainieni de la Piaţa Mihailivska, din centrul vechi al capitalei.
Un cuplu de americani, care din 2019 explorează lumea în căutarea de noi experiențe și povești, a ajuns spre sfârșitul anului 2022 și în România și, evident, pe Transfăgărășan, „cel mai spectaculos drum din lume” potrivit lui Jeremy Clarkson.
Două majorete de liceu au fost împușcate după ce una dintre ele s-ar fi apropiat de un vehicul greșit într-o parcare din apropiere de Austin, Texas.