Flavia Drăgan, editor la revista Newsweek România, a câștigat premiul Korczak în jurnalism, la cea de-a noua ediție a Festivalului Drepturilor Copilului, în care sunt premiați profesioniștii care apără și promovează drepturile copilului.
Flavia Drăgan, editor la revista Newsweek România, a câștigat premiul Korczak în jurnalism, la cea de-a noua ediție a Festivalului Drepturilor Copilului, în care sunt premiați profesioniștii care apără și promovează drepturile copilului.
Acordul de retragere adoptat de către liderii statelor membre UE, care trebuie ratificat de Parlamentul britanic, garantează protejarea drepturilor românilor stabiliți în prezent în Marea Britanie, precum și ale celor care se vor stabili în această țară până la 31 decembrie.
Modificarea Normelor de aplicare a Codului Fiscal împovărează artiștii cu noi obligații fiscale, acuză Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți (CREDIDAM), într-un comunicat de presă.
Referendumul este legitim sub aspect legal. Îndeplinește condițiile necesare unei inițiative civice și a trecut deja de mai multe etape. Dar rezultatul referendumului va trebui pus în aplicare prin modificarea constituției, fapt ce presupune voință politică.
Veniturile din drepturi de proprietate intelectuală reprezintă o categorie foarte vastă și extrem de complicată.
În urma adoptării legii care permite distribuirea dividendelor trimestrial, foarte mulți antreprenori se vor gândi să-și încaseze veniturile sub formă de dividende, nemaifiind obligați să se angajeze în propria companie și să încaseze o parte din bani sub formă de salarii.