Nicolae Ciucă consideră că prin intermediul Legilor Educaţiei, promulgate marţi de Klaus Iohannis, învăţământul românesc se adaptează noilor dezvoltări ale tehnologiei, oferind elevilor un act educaţional de calitate.
Nicolae Ciucă consideră că prin intermediul Legilor Educaţiei, promulgate marţi de Klaus Iohannis, învăţământul românesc se adaptează noilor dezvoltări ale tehnologiei, oferind elevilor un act educaţional de calitate.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu spune că viziunea PSD privind guvernarea se referă la dezvoltare prin patriotism economic, adică prin investiţii şi producţie în România. El vorbeşte despre 19 proiecte de investiţii aprobate, în valoare de 6,4 miliarde de lei.
Fostul ministru al Turismjului şi al Dezvoltării Elena Udrea a scăpat de acuzaţii, în Dosarul Hidroelectrica, după cinci amânări pe pronunţarea de către instanţă, în acest dosar. Cauza achitării este că faptele penale pentru care era acuzată s-au prescris.
Președintele Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), Cecilia Radu a vorbit în cadrul summitului #2023 HEALTH & PHARMA organizat de Newsweek România despre „Pactul pentru inovație în sănătate” care vrea să dezvolte sistemul medical românesc.
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a organizat reuniunea președinților camerelor de comerț din statele semnatare ale Convenției Carpatice, evenimentul beneficiind de prezența reprezentanților Poloniei, Ucrainei, Serbiei și României.
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), a organizat conferința EU Funds - Finanțăm relansarea economiei, în scopul identificării soluțiilor optime pentru o dezvoltare economică sustenabilă cu ajutorul finanțărilor europene.
România poate beneficia de fonduri în valoare de 1,5 miliarde euro pentru lucrări de îmbunătăţiri funciare, combaterea eroziunii şi îmbunătăţirea sistemului de irigaţii, a declarat Petre Daea, care a prezentat Planul Naţional Strategic 2023-2027 pentru dezvoltarea agriculturii.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat, vineri, în timpul inaugurării sălii de sport din oraşul Sângeorgiu de Pădure, în valoare de aproape 10 milioane de lei, că în anul care urmează ministerul are în finanţare peste 300 de investiţii pe infrastructura sportivă.