Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a instituit, joi, obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile deschise, în condiţiile în care incidenţa cumulată COVID-19 a depăşit pragul de 6 cazuri la o mie de locuitori.
Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a instituit, joi, obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile deschise, în condiţiile în care incidenţa cumulată COVID-19 a depăşit pragul de 6 cazuri la o mie de locuitori.
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a dispus suspendarea cursurilor cu prezenţă fizică în zece unităţi de învăţământ din Capitală din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate.
Compania AstraZeneca a cerut FDA) din Statele Unite să autorizeze tratamentul său anti-COVID-19 bazat pe anticorpi, care ar putea să devină un medicament cu acţiune îndelungată şi ar putea fi administrat în principal persoanelor cu cu sisteme imunitare compromise, scrie DPA.
n număr de 60.480 doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 25.536 reprezintă prima doză, 3.118 - doza a doua şi 31.826 - doza a treia, potrivit CNCAV.
Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 1.630 de amenzi, în valoare totală de 261.750 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a informat GCS.
Anul acesta, schimburile comerciale internaţionale ar urma să înregistreze o creştere de 10,8%, după un declin de 5,3% în 2020. Pentru 2022 este estimată o expansiune de 4,7%. În aprilie, OMC previziona un avans de 8% în 2021 şi de 4% în 2022.
Egiptul este vedeta a anului, peste 250.000 de turiști români alegând acestă destinație. În iarnă-primăvară, a fost printre puținele țări în care s-a putut călători fără restricții și acum se poate intra cu test sau certificat de vaccinare. Iar Dubai e destinația acestei toamne.
Ozlem Tureci, cofondator BioNTech, declară că lumea nu ar trebui să trăiască în frică, deoarece pandemia a început deja să devină gestionabilă și un Covid-19 gestionabil va continua să existe câțiva ani.