Agenţia ONU specializată în domeniul drepturilor copiilor a distribuit, marți, un raport cu privire la starea mintală a tinerilor pe plan mondial. Acesta a fost publicat cu prilejul unei conferinţe internaţionale despre acest subiect, „Mind Our Rights, Now!”, organizată la Paris.
Pandemia a accentuat problemele de sănătate mintală ale tinerilor
„Consecinţele pandemiei sunt considerabile şi este vorba doar despre partea vizibilă a aisbergului. Şi înainte de apariţia acesteia, mult prea mulţi copii care sufereau de probleme de sănătate mintală nu primeau îngrijiri de specialitate”, a transmis directorul general al UNICEF, Henrietta Fiore, în raportul instituției.
Citește și: Anca Surugiu, partenera de afaceri a miliardarului Dan Petrescu, îi va prelua averea
„Mai mult de un adolescent din şapte cu vârste cuprinse între 10 şi 19 ani trăieşte cu o tulburare mintală diagnosticată” şi „aproape 46.000 de adolescenţi se sinucid în fiecare an, ceea ce constituie una dintre principalele cinci cauze de deces pentru această categorie de vârstă”, se arată în documentul respectiv. Datele sunt prezentate la nivel global.
Cum au fost afectați copiii
„Cel puţin un copil din şapte pe plan global a fost în mod direct afectat de restricţiile de tip lockdown, iar educaţia a peste 1,6 miliarde de copii a fost influenţată negativ”, a evidențiat organizaţia.
„Perturbarea activităţilor cotidiene, a educaţiei, a activităţilor recreative, precum şi preocupările legate de veniturile şi sănătatea familiei au generat în rândul multor tineri un sentiment de teamă, de furie şi de îngrijorare privind viitorul”, a mai declarat UNICEF, făcând apel la „alocarea de urgenţă a unor fonduri pentru sănătatea mintală a copiilor şi adolescenţilor.”
Citește și: VIDEO A depășit pe linie continuă un TIR și i-a frânat în față. Șoferul de camion n-a oprit
Potrivit raportului, doar 2% din bugetele publice alocate pentru sănătate vizează domeniului sănătăţii mintale. Acest lucru se întâmplă pe plan mondial.
Potrivit UNICEF, pandemia a înrăutățit situația. Restricțiile impuse pentru a combate criza sanitară au afectat foarte mulți oameni.
„Sănătatea mintală face parte integrantă din sănătatea fizică. Am neglijat pentru mult timp, atât în ţările bogate, cât şi în cele cu venituri mici, importanţa înţelegerii acestui aspect şi alocarea de fonduri suficiente în acest domeniu”, a subliniat Henrietta Fiore.