Aleșii locali ar putea avea mandate mai lungi, de la patru ani cât este prevăzut în lege, la cinci ani. Inițiatorii proiectului spun că acest lucru ar fi în favoarea proiectelor cu finanțare, fiindcă ar putea fi duse la bun sfârșit de către inițiatori.
Femeia de 53 de ani care a decedat în urma accidentului feroviar din Galați a suferit cinci stopuri cardiorespiratorii, a transmis un medic de la Spitalul Judeţean de Urgenţă.
O mașină a părăsit șoseaua, în localitatea Budacu de Sus, jud. Bistrița Năsăud, a lovit cinci copii care se aflau în afara părții carosabile și s-a oprit în peretele grădiniței din localiltate.
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat marţi construirea a cinci fregate de război suplimentare "în faţa ameninţării tot mai mari a Rusiei".
Dwayne 'The Rock' Johnson nu a fost mereu actorul pe care îl știm astăzi și, inițial, nici nu își dorea să ajungă în lumina reflectoarelor. Cum a reușit să ajungă totuși vedetă de film și cum a trecut peste momentele în care nu avea nici un ban în buzunar.