O femeie a făcut un experiment simplu, curățând două cabine de duș identice, dar folosind o ordine diferită a pașilor. Rezultatul a surprins-o: într-una, calcarul a reapărut rapid, în timp ce cealaltă a rămas curată mai mult timp.

Un avion care transporta 143 de pasageri şi şase membri ai echipajului de la Budapesta către oraşul Lyon, din estul Franţei, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă la Graz, al doilea oraş ca mărime din Austria.
Un român a inventat sistemul care astăzi îi salvează pe piloți. Invenția a ajuns să fie implementată de armata americană pe avioanele sale.
În această dimineață, pe A4, pe tronsonul dintre Redipuglia și Villesse, un șofer de camion român în vârstă de 55 de ani și-a pierdut viața.
Un şofer de TIR din Cluj era atât de drogat cu amfetamină, încît după ce s-a urcat cu camionul pe un refugiu dintr-un sens giratoriu, a fost nevoie de doi oameni care să-l sprijine ca să nu cadă din cabină.
85 de pasageri dintr-un avion au trăit clipe de coșmar după ce aproape s-au sufocat timp de 25 de minute în aeronava cuprinsă de un val gros de fum. Pasagerii au început să se roage la Dumnezeu să-i salveze, îndemnați de echipajul aeronavei.