Președintele Consiliului Județean Bihor, Pasztor Sandor, a plecat la pește în plină pandemie de coronavirus încălcând prevederile legale. Are și cu ce din moment ce câștigă, de la buget, cât președintele Iohannis.
Președintele Consiliului Județean Bihor, Pasztor Sandor, a plecat la pește în plină pandemie de coronavirus încălcând prevederile legale. Are și cu ce din moment ce câștigă, de la buget, cât președintele Iohannis.
Guvernul a adoptat miercuri ordonanţa de urgenţă privind rectificarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor de stat pentru anul 2020, luând în considerare noile date economice ca urmare a crizei provocate de epidemia cu coronavirus.
Salariul peședintelui Consiliului Județean din unul din cele mai sărace județe ale României, Vaslui, a crescut de 4,5 ori în patru ani.
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a afirmat că măsura de creştere a pensiilor depinde de execuţia bugetară, iar în ceea ce priveşte dublarea alocaţiilor, aceasta nu este cuprinsă în bugetul pentru 2020, transmite Agerpres.
Ministerul Educației și Cercetării a alocat, în acest moment, suma de 25 milioane lei pentru finanțarea unor proiecte de cercetare privind limitarea extinderii și combaterea epidemiei de SARS-COV-2.
Efectele crizei cauzate de coronavirus pe plan economic au început să apară: traficul s-a redus, restaurantele, hotelurile și aeroporturile sunt aproape goale, iar dintre magazine, numai cele alimentare mai au clienți.
Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, și comisarul european pentru justiție, Didier Reynders, participă, marți dimineață, la o conferință organizată în Parlamentul European pe tema bugetului noii instituții.
Deputatul USR Claudiu Năsui a arătat, într-un comunicat de presă, că, în 2019, cele șapte primării care administrează Bucureștiul au cumulat 4.3% din toate cheltuielile statului român.