Ministerul Apărării Naționale a decis să scoată mai multe posturi la concurs în această perioadă.
Ministerul Apărării Naționale a decis să scoată mai multe posturi la concurs în această perioadă.
Lituania a anunțat că ridică nivelul de alertă al armatei sale ca urmare a anunțului privind mobilizărea rezerviștilor din Rusia, potrivit Reuters.
Una dintre marile probleme ale industriei de apărare din România e reprezentată de faptul că importăm pulberi din alte state, unele nu doar că nu sunt membre NATO, dar sunt chiar aliate ale Federației Ruse, precum e cazul Serbiei.
Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, declară joi că doreşte o decizie rapidă cu privire la o eventuală livrare a Berlinului a unor tancuri de luptă cerute de către Ucraina.
Mult mediatizata ofensivă din sudul Ucrainei a fost o campanie de dezinformare pentru a distrage atenţia Rusiei de la cea reală, pregătită în regiunea Harkov, au declarat reprezentanţi ai forţelor speciale ale Ucrainei.
Volodimir Zelenski a transmis, sâmbătă seara, într-un mesaj video pe Facebook, despre ofensiva armatei ucrainene, că în acest moment, aproximativ 2.000 de kilometri pătraţi din teritoriul ucrainean au fost eliberaţi în cadrul acţiunilor active de la începutul lunii septembrie.
În ultima zi, armata ucraineană a lovit un post de comandă inamic, un depozit de combustibil, grupuri de personal și de echipamente militare, transmite Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei.
Începând din luna mai a acestui an ca urmare a tehnicii militare pierdute, Federația Rusă a „scos de la naftalină” bătrânele tancuri sovietice de tip T-62M pe care le-a transferat pe frontul din Ucraina.