Americanii dețin supremația pe apă fără drept de apel cu cele 11 portavioane deținute, în timp ce Rusia are doar un unul. De altfel, mai sunt câteva țări care au mai multe portavioane decât Rusia.
Americanii dețin supremația pe apă fără drept de apel cu cele 11 portavioane deținute, în timp ce Rusia are doar un unul. De altfel, mai sunt câteva țări care au mai multe portavioane decât Rusia.
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, sâmbătă, că aproximativ 600 de blocuri din cartierul Drumul Taberei din Sectorul 6 al Capitalei nu beneficiază de apă caldă la parametrii funcţionali.
Nu trebuie să intrăm în panică, dar e bine să avem în minte o „listă” cu lucrurile pe care ar trebui să le avem asupra noastră în cazul unei situații de urgență precum o invazie sau un dezastru de orice fel.
Peste 3.000 de blocuri din Capitală sunt afectate, din seara zilei de ieri, de o avarie. Unu din zece blocuri nu are căldură, iar un bloc din trei nu beneficiază de apă caldă.
Cele aproape 200 de cabane de la Rânca rămân fără apă de fiecare dată când turiştii umplu staţiunea.
Taifunul Rai, unul dintre cele mai puternice în Filipine în ultimii ani, a ucis cel puţin 388 de oameni, a anunţat luni Guvernul, iar ameninţarea unei epidemii vizează unele dintre zonele inundate, relatează AFP.
Managementul resurselor de apă la nivel global este "fragmentat şi inadecvat", iar statele ar trebui să adopte urgent reforme pentru intensificarea finanţării şi sporirea cooperării în ceea ce priveşte sistemele de avertizare de urgenţă înaintea unei crize care se prefigurează.
Prin Programul Național de Dezvoltare Locală s-au decontat lucrări în valoare de 30 miliarde lei. Unele proiecte aprobate nu au început, însă, niciodată.