Gimnasta română Ana Maria Bărbosu a fost suspendată 2 ani de Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), care a admis parţial cererea privind proceduri disciplinare formulată de World Gymnastics împotriva sportivei.
Gimnasta română Ana Maria Bărbosu a fost suspendată 2 ani de Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), care a admis parţial cererea privind proceduri disciplinare formulată de World Gymnastics împotriva sportivei.
Agenția Internațională de Testare (ITA) a suspendat-o pe gimnasta română Ana Maria Bărbosu pentru încălcarea regulilor antidoping. Sportiva cere ca dosarul să fie trimis Tribunalului de Arbitraj a Diviziei de Antidoping Sportiv, pentru a se putea apăra.
România, din nou pe podium la individual compus după 12 ani! Ana Maria Bărbosu, bronz la Europene. Ana Maria Bărbosu, în vârstă de 18 ani, a intrat în finală cu al doilea punctaj. Coechipiera sa, Denisa Golgotă, 23 de ani, s-a calificat cu al unsprezecelea.
Jordan Chiles a făcut apel la Tribunalul Suprem Elvețian, pentru a contesta decizia TAS, prin care medalia de bronz la proba de sol de la Jocurile Olimpice de la Paris i-a fost acordată gimnastei Ana Maria Bărbosu. Ce susțin avocații lui Chiles?
Federația Română de Gimnastică a anunțat când va primi Ana Maria Bărbosu medalia de bronz câștigată la Jocurile Olimpice de la Paris. Sportiva pierduse trofeul în fața americancei Jordan Chiles. TAS i-a dat însă câștig de cauză Anei, după ce aceasta a făcut contestație
S-a făcut dreptate. Federaţia Română de Gimnastică a anunţat, luni că Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a respins solicitarea sportivei Jordan Chiles şi a Comitetului Olimpic al SUA de a redeschide cazul medaliei de bronz de la sol, de la Jocurile Olimpice.
România cere medalii de bronz pentru Sabrina Maneca Voinea şi Ana Maria Bărbosu. Federația Română de Gimnastică a cerut Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) acordarea medaliei de bronz.
Ana Bărbosu, după participarea la JO 2024: ”Nu cred că voi putea uita vreodată ce s-a întâmplat”. Ana Bărbosu a declarat la întoarcerea de la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a pierdut medalia de bronz în finala de la sol în urma contestaţiei delegaţiei SUA.