Rusia mai degrabă ar declanșa un război nuclear decât să accepte înfrângerea în Ucraina, au declarat unii dintre cei mai importanți propagandiști ai Kremlinului la televiziunea de stat.
Rusia mai degrabă ar declanșa un război nuclear decât să accepte înfrângerea în Ucraina, au declarat unii dintre cei mai importanți propagandiști ai Kremlinului la televiziunea de stat.
Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat miercuri că Rusia va răspunde printr-un atac "fulgerător" la orice ingerinţă strategică în ceea ce se întâmplă în prezent în Ucraina, scena unei campanii militare ruse de două luni, potrivit EFE şi Interfax.
Un recidivist în vârstă de 18 ani, care a comis, luni, trei tâlhării, a fost încolțit până la urmă de polițiști. În acel momnt a scos un cuțit.
SUA au adăugat AO Kaspersky Lab, China Telecom Americas şi China Mobile International USA pe lista de companii considerate un pericol pentru securitatea naţională.
Rusia a avertizat, duminică, ţările vecine cu Ucraina cu privire la primirea avioanelor de luptă ale Kievului care vor fi apoi folosite împotriva ruşilor, acuzând România că a autorizat acest lucru, relatează Le Figaro şi msn.com.
Pirotehniştii Serviciului Român de Informaţii au intervenit, luni seară, după ce o geantă suspectă a fost descoperită sub o maşină parcată în apropierea Stadionului Municipal din Botoşani.
Viceprimarul USR din Braşov, Flavia Boghiu, a anunţat că a depus plângere penală împotriva celor care au instigat la violenţă împotriva sa.
Consilierul local PMP din Mogoșoaia, unul din cei doi care au amenințat o consilieră USR că „o lasă în scaun cu rotile”, a făcut cerere să renunțe la demisia de onoare, susținând că filmarea agresiunii l-a pus într-o lumină proastă.