Președintele SUA, Joe Biden, a declarat că va anunța în curând o nouă tranșă de ajutor militar pentru Ucraina. El a spus acest lucru în timpul unei conferințe de presă după summitul NATO de la Madrid.

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare pentru România cu o valoare de 60,7 milioane de euro. Este vizat sectorul transportului rutier de mărfuri și persoane.
Ministerul Muncii a făcut precizări cu privire la aplicarea dispozițiilor OUG 74/2022 privind ajutorul financiar de 700 de lei care se acordă beneficiarilor cu venituri mai mici sau egale cu 2000 de lei.
Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi, prin ordonanţă de urgenţă, acordarea, în luna iulie, a unui ajutor financiar în cuantum de 700 lei pensionarilor ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei.

Ministrul american al apărării, Lloyd Austin, a declarat că aproximativ 20 de ţări au anunţat noi tranşe de asistenţă în materie de securitate pentru Ucraina în timpul unei întâlniri virtuale cu aliaţii pentru coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina, potrivit Reuters.
Democrații din Congresul SUA au fost de acord să ofere un ajutor suplimentar de 39,8 miliarde de dolari pentru Ucraina.
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că Guvernul va aproba, prin ordonanţă de urgenţă, acordarea de vouchere cetăţenilor cu nevoi, cu scopul ca aceştia să beneficieze de o masă caldă sau pentru a-şi procura alimente, precizând că măsura vine în sprijinul a 3 milioane de persoane.