Polițiștii au stabilit că șoferul autoturismului avea 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au stabilit că șoferul autoturismului avea 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Imagini de la o petrecere din comuna Cotnari, la care participă Maricel Popa și senatorul Vasilică Toma alături de membri de partid și simpatizanți, au fost făcute publice.
Lucrările la podul Grant au fost începute în aprilie 2019. La 1 iuiie 2019 se închidea sensul dinspre Turda spre Crângași . O lună mai târziu, Firea anunța că podul va fi deschis până la începerea școlii.
Directorul general al ANPC a declarat că în acest an au fost primite de la consumatorii români aproape 48.000 de reclamaţii, mai mult de jumătate fiind întemeiate. Au fost şi 1.371 de alerte de produse periculoase.
Chestorul Mihai Stancu (71 de ani) a fost polițist de carieră și un mare iubitor al fotbalului.
În timp ce la nivel național se derulează un program gratuit pentru cadastru și carte funciară, Primăria Municipiului București și-a exprimat opțiunea de a realiza lucrările de specialitate prin alocarea de fonduri din bugetul propriu. Și așa, nu s-a făcut mai nimic.
Regizorul a făcut mai multe declarații cel puțin ciudate la lansarea celui mai nou film al său. A spus că a muncit fără mască și că, în Franța, spectatorii nu au purtat mască. Pentru Puiu, obligativitatea purtării măștii este un abuz care trebuie amendat.
La câteva zile după tragedie, care a făcut peste 100 de morţi şi mii de răniţi, multe persoane sunt încă date dispărute, a subliniat într-un comunicat organizaţia de cooperare poliţienească internaţională, cu sediul la Lyon (partea de centru-est a Franţei).