"În seara aceasta am adresat o scrisoare Președintei Comisiei Europene și comisarilor responsabili prin care am solicitat sprijin pentru achizitionarea a 12.700 de flacoane de Tocilizumabum", a anunțat, vineri, europarlamentarul PNL Dan Motreanu
"În seara aceasta am adresat o scrisoare Președintei Comisiei Europene și comisarilor responsabili prin care am solicitat sprijin pentru achizitionarea a 12.700 de flacoane de Tocilizumabum", a anunțat, vineri, europarlamentarul PNL Dan Motreanu
Ministerul Sănătăţii a semnat un nou contract pentru achiziţia unei cantităţi de 32.800 flacoane Veklury (Remdesivir) de 100 mg, utilizate în tratamentul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus. Medicamentul va fi distribuit, gratuit, către spitalele care asigură tratamentul.
Grupul Superbet, cea mai mare companie de pariuri sportive & gaming din România, anunță preluarea companiei belgiene Napoleon Sports & Casino care devine astfel una dintre cele mai mari achiziții făcute de o companie românească în afara țării.
România este între ultimele 3 țări UE care nu are un Plan de Acțiune pentru Achiziții Publice Verzi.
Primăria Sectorului 4 condusă de primarul PSD Daniel Băluță a lansat în SEAP proceduri de achiziţie de peste 1 miliard de euro privind proiecte de regenerare urbană, potrivit unui comunicat al autorităţii locale.
Ultima șansă a chinezilor de a livra tramvaie Bucureștiului, în parteneriat cu Astra, poate fi cu o zi înaintea ședinței de guvern în care premierul a anunțat că va fi aprobat un proiect de lege prin care companiilor din China le va fi interzis să mai participe la licitații.
Creată de echipa Arggo Consulting, soluția Arggo BPM Procurement oferă automatizarea și o mai mare transparență și trasabilitate a procesului de achizitii din cadrul unei companii.
Orange România a anunţat că a semnat acordul pentru achiziţia pachetului majoritar de 54% din acţiunile Telekom Romania Communications, Orange urmând a plăti un preţ de achiziţie total de 268 de milioane euro.